Ekopateka Hotnitsa, cascada Kaya Bunar - Bulgaria

O dupa-amiaza frumoasa de iarna in Bulgaria. Un drum lung cu autocarul de la Bucuresti la Emen, oprire pentru a vizita canionul Emen si cascada, un drum scurt cu autocarul pana la Ekopateka Hotnitsa (localizata langa satul Hotnitsa, in zona Veliko Tarnovo) si cascada de smarald cum i-as zice eu (cascada Kaya Bunar cum ii zice pe numele ei bulgaresc).

Tura de la Hotnitsa nu e una lunga. Intr-o ora e gata.

In schimb tura aceasta e solicitanta... si impresionanta.

Nu e un traseu pe care sa pleci cu ruccsaci sau alte echipamente. Doar bocanci speciali antiderapanti si rezistenti si in functie de anotimp ceva imbracaminte corespunzatoare.

Ekopateka Hotnitsa nu te minte, nu te amageste. Incepe direct cu urcare pe trepte de lemn, brumate in ianuarie.

Nu termini bine urcarea, te minunezi de traseul raului verde-albastrui aproape ireal, si de caderile sale de apa, si ajungi pe podul de lemn. Apoi printr-o trecere stramta intre doi pereti de stanca. Apoi iar o mica poienita si o cascada, si iar scari, si iar poduri din lemn peste rau.

Iarna, pana si lemnul parapetelor de pod si trepte sunt reci si inghetate. Mana nu prea vrea sa se sprijine de ele dar alte puncte de sprijin nu poti gasi.

Urcarile pe treptele de lemn sunt aproape verticale. Coborarile le faci cu spatele pe aceleasi trepte ce sfideaza legile fizicii.

Lemnul se termina, incepe piatra. Cararea e abia definita printre stancile ce ies tupeiste din pamant. Mici si mari, rotunde sau plate, inghetate in ianuarie si periculos de abrupte. Un semn scris pe piatra cu spray iti arata calea pe care sa apuci... mai corect piatra pe care sa te cateri.

Fara ghid sau insotitor de grup care sa stie traseul nu cred ca te poti descurca pe aceasta poteca fantastic de frumoasa dar periculos de neprietenoasa cu cei ce nu sunt invatati cu muntele.

Noi am avut parte si de ghid insotitor al grupului, baietii si fetele de la “Hai sa socializam” dar si de ghid local in persoana unui bulgar care abia rupea engleza dar avea un suflet mare si care am reusit sa ne lamurim ca pastorea acea zona fiind responsabil de poteca minunat de salbatica.

Dupa urcarea abrupta pe lemn si pietre, poteca se continua pe coama muntelui si dupa scurt traseu serpuitor incepe sa coboare panta catre locul de unde a inceput.

Locul de parcare, locul de inceput de traseu si locul de final: cascada Kaya Bunar.

O minune de apa intr-o culoare ireala, smarald in forma lichida ce se scurge de pe roca modelata bland.

Toamna trecuta a golit copacii de frunze, a intins covor auriu pe pamant iar iarna ce se desfasoara timid coloreaza in argintiu peisajul crosetand apa solidificata pe marginea cascadei si raului.

Admiram cascada. Suntem iar ultimii care ne desprindem de natura.

Incercam sa luam magneti de la baruletul din poiana de langa cascada. Nu reusim. Nu avea magneti... nici cafea nu avea... acolo curentul electric vine de la soare (echo electricitate) si in ziua respectiva nu a vrut soarele sa colaboreze. Cel putin asa ne-a zis in engleza lui ciuntita bulgarul insotitor.  Tot el se ocupa si de baruletul din poiana.

Poate la vara o sa avem mai mult noroc... Cei de la “Hai sa socializam” ne-au zis ca vara, acolo in poiana, bulgaru’ nostru face si gratar.

Parasim Ekopateka Hotnitsa si cascada Kaya Bunar cu o bucurie a invingatorului in suflet, eliberati parca de griji si incarcati cu emotia parcurgerii acelei poteci cu scarile ei verticale si pantele pietroase.

Ramane valabil ce am zis si cand am plecat din Canionul Emen: mai sunt 3 anotimpuri in care aceasta zona trebuie descoperita.